A incerca sa mai pictezi ceva dupa ce primii oameni au lasat aceste desene pe roca din pesterile ce i-au gazduit acum zeci de mii de ani, poate parea inutil. Scopul lor primordial era de a transmite informatii si de a produce Frumosul. Cred ca aceste imagini aveau, pana la un punct, un rol pur practic. Erau imitatii - nu fara oarecare talent artistic - ale scenelor si imaginilor din natura, din viata lor de zi cu zi. Probabil le foloseau pentru a transmite generatiilor viitoare informatii despre metodele de vanatoare si speciile care erau disponibile in acele zone.
Aceste imagini au fost probabil primele planse "scolare" create de om. Nu imi inchipui ca vreun profesor statea un fata lor si folosea jargon si metalimbaj specific activitatilor didactice, dar intr-un fel ei explicau generatiilor ce se succedeau in pesteri, modalitatea in care se putea dobandi hrana.
Un alt aspect interesant este acela ca nu sunt prezentate scene agricole sau de moarte. Totul avea rolul de a da putere si a imbarbata. Rolul magic al artei preistorice apare aici pregnant. Oare aceste picturi rupestre erau un fel de ofranda, de recunoastere a puterii divinitatii si in acelasi timp o propaganda privind puterea grupului?
Ocrul are inca in diferite culturi semnificatii magice. Aceste culori naturale sunt folosite in diferite ritualuri in culturile asiatice si amerindiene.
Toate tablourile si frescele create de catre om pe parcursul istoriei sale isi au izvorul in astfel de scene reprezentate in pesteri. Ele practic intaresc legatura omului cu natura, cu sine si cu divinitatea.
marți, 30 iunie 2009
luni, 29 iunie 2009
Tablourile
Intentionez sa postez pe acest blog tablouri, date biografice si detalii tehnice despre pictura. Vreau sa traduc unele articole in limba romana, pentru ca am observat ca site-urile si blogurile romanesti sunt cam sarace in aceasta privinta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)